Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti funcţionează ca o instituţie publică de cultură, de importanţă naţională, cu personalitate juridică, finanţată din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, aflată în subordinea Ministerului Culturii. Instituția are ca obiectiv principal promovarea valorilor cultural-artistice, autohtone şi universale, pe plan naţional şi internaţional precum și dezvoltarea audienței, creșterea accesului publicului la aceste valori. (cf. ROF aprobat prin O.M.C. 4027/19.12.2016)

Cu o vechime de peste 160 de ani, Teatrul Naţional “I.L. Caragiale” din București este o instituție – reper pentru cultura românească, un adevărat brand cultural naţional fiind totodată unul din principalii generatori de imagine a României. Numeroase generaţii de actori străluciţi s-au format și au evoluat pe scena Naţionalului. Cu o medie de 50 reprezentaţii şi în jur de 20.000 de spectatori pe lună, având un nucleu al publicului fidel de peste 170.000 de persoane anual, Naţionalul bucureștean este, de departe, cel mai vizitat dintre teatrele româneşti.

Între 2011-2015 s-au defășurat ample lucrări privind ”Stabilitatea şi siguranţa în exploatare, optimizarea funcţională, tehnologică şi organizatorică a ansamblului instituţional Teatrul Naţional „I.L. Caragiale“ din Bucureşti”. Reconfigurat, consolidat, înfrumusețat, cu spații de joc și foaiere noi, desfășurate pe șase etaje, Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București se prezintă azi ca un complex cultural unic, fiind un edificiu – simbol al centrului orașului și o marcă a Bucureștiului.

Un spațiu românesc de standard european: dotat nu doar cu 7 spații de joc (şase săli închise şi un amfiteatru în aer liber) în care se joacă spectacolele din repertoriul curent (40 de titluri !), ci și cu ample foaiere destinate expozițiilor de diverse facturi, o sală de lectură pentru documentare teatrală – spații în care se pot derula proiecte diverse, transdisciplinare-, și, în perspectivă, cu un viitor Muzeu al TNB, o librărie, baruri, cafenele, un restaurant etc. menite să atragă un mare număr de vizitatori pe tot parcursul zilei, nu doar în preajma reprezentaţiilor scenice.

Sub motto-ul „Un teatru nou pentru un public nou”, Teatrul Național ”I.L. Caragiale” şi-a construit în aceşti ultimi ani un profil repertorial ambiţios, alcătuit din spectacole de referinţă cu texte de mare rezonanţă, susţinute de artişti de prestigiu, actori din toate generaţiile (inclusiv foarte mulţi tineri !), regizori, scenografi.

Instituția se bucură azi de un statut unanim recunoscut, iar clădirea refăcută stârneşte elogii fără rezerve din partea vizitatorilor care îi trec pragul.

Teatrul Național ”I.L. Caragiale” este situat la kilometrul 0 al Capitalei, în Piața Universității, spațiu simbolic care a jucat un rol aparte în schimbare de fond a României către o societate deschisă, participativă.

Transformarea Teatrului într-o agoră culturală face și ea parte din acest proces.

În aprilie 2015, s-au finalizat la Teatrul Național București, lucrările privind stabilitatea și siguranța în exploatare, optimizarea funcțională, tehnologică și organizatorică a ansamblului instituțional Teatrul Național „I. L. Caragiale“ din București.

Încă de la începutul proiectului, s-a adoptat ideea transformării foaierelor TNB în spații deschise zilnic, timp de 12 ore,menite să găzduiască expoziții, cafenele, un restaurant, librărie, giftshop. Foaierele din cadrul spațiului public interior, care ocupă o suprafață de aproximativ 6500 mp au fost transformate în expoziții de artă plastică dedicate câte unui mare artist român. Spectatorii care vin la Teatrul Național au privilegiul de a viziona, o selecție impresionantă de lucrări aparținând unor reputați artiști plastici români, fie oferite de aceștia teatrului, fie provenite din colecția Muzeului Teatrului Național. În foaierele Sălilor Teatrului, sunt expuse sculpturi de Ion Irimescu, Marcel Guguianu, Paul Vasilescu, Ioana Kassargian, Viorel Pater, sculpturi și instalații semnate Ion Nicodim, Ariana Nicodim și Ovidiu Maitec, lucrări ale pictorilor Viorel Mărginean, Alin Gheorghiu, Ion Sălișteanu, Alexandru Mărginean și Olga Morărescu-Mărginean.În foaierul Sălii Mari a TNB sunt găzduite 21 de lucrări de sculptură în inox și o sculptură în piatră, ale artistului Constantin Lucaci (donate in anul 2015).

În cadrul Programului managerial „TNB PARATEATRAL-ARTE VIZUALE”, din anul 2015 și până în prezent, Teatrul a găzduit 72 de expoziții de pictură, sculptură, ceramică, sticlă, metal și arte vizuale, în parteneriat cu diverse instituții, fundații, asociații sau creatori individuali. Expozițiile permanente, precum și organizarea de numeroase expoziții temporare, sunt o dovadă a preocupării constante a conducerii Teatrului pentru creșterea numărului anual de vizitatori la obiectivele de patrimoniu, precum și a numărului de participanți la activitățile culturale, altele decât spectacolele teatrale.

Brosura-PDF-TNB_compressed.pdf

×

www.eeagrants.org

www.ro-cultura.ro

Proiect finantat prin Granturile SEE 2014-2021
in cadrul Programului RO-CULTURA

www.eeagrants.org

www.ro-cultura.ro

Proiect finanțat prin Granturile SEE 2014-2021
în cadrul Programului RO-CULTURA