•     După renovarea clădirii Teatrului Naţional, a fost făcută o descoperire excepţională. În imensa colecţie vestimentară a teatrului, necercetată de decenii, a fost găsită o rochie de argint, cu trenă, a Reginei Maria. Analizele de laborator au arătat că firul de argint are o compoziţie de 98%, peste clasicul 95% pentru bijuterii, deci aproape de puritatea absolută. Forma şi culoarea florilor de pe rochie trimit subtil la ciulin, vechiul simbol heraldic al Scoţiei, integrat Coroanei britanice. Nu se știe exact unde a fost purtată rochia, se crede că ar fi putut fi purtată la Încoronarea țarului Nicolae al II- lea de la Sankt Petersburg şi la balurile de acolo din mai 1896. O fotografie de la balurile Încoronării de la Sankt – Petersburg o înfăţişează pe Maria într-o rochie similară celei de la Teatrul Naţional. O altă rochie de atunci se află la Muzeul de Istorie al României.

     Rochia misterioasă a Reginei Maria va fi restaurată în cadrul acestui proiect, urmând să fie expusă alături de alte obiecte și artefacte în cadrul Expoziției Inovative.

  • În colecția Muzeului Teatrului Național din București se găsește și recuzita marelui actor George Calboreanu, din spectacolul ”Apus de Soare”, în care a jucat rolul lui Ștefan cel Mare, rămânând în memoria spectatorilor ca cea mai reușită întruchipare a domnitorului român.

George Calboreanu a debutat la Teatrul Național, la 30 de ani, datorită lui Alexandru Davila, în spectacolul ”Vlaicu-Vodă”. În 1928 a devenit societar al instituției – de care nu s-a mai despărțit. Una din marile reușite ale carierei sale a fost rolul lui Ștefan cel Mare. L-a făurit ca personaj, întâia oară, într-o piesă azi uitată, ”Maria de Mangop” de Mircea Dem. Rădulescu (1953). Apoi l-a desăvârșit în ”Apus de soare”, la Naționalul din București, monumentalizând și, deopotrivă, umanizând rolul. Pentru generațiile postbelice ilustrul domnitor are chipul scenic dat de Calboreanu, așa cum pentru perioada anterioară îl avea pe acela creat de Nottara.

În fotografie, recuzita lui George Calboreanu din spectacolul ”Apus de Soare”, aflată în colecția Muzeului TNB.

  • Primul actor de origine română devenit Societar al Comediei Franceze este Édouard (Eduard) de Max. Considerat în epocă unul dintre cei mai mari actori, tipul ideal de tragedian liric, Édouard de Max primea înalta onoare la 1 ianuarie 1918, fiind, în ordine, din 1680, al 355-lea Societar al Comediei Franceze. După patru ani avea să-i urmeze Maria Ventura (13 iulie 1886–3 decembrie 1954, Paris), care făcuse o carieră fulminantă la Paris; în 1929, Jean Yonnel (21 iulie 1891, București–17 august 1968, Paris), pentru ca în 1932 lista actorilor români sau de origine română care primeau înalta onoare să se încheie cu Élisabeth (Ely) Nizan (24 aprilie 1896, București–martie 1969, Paris).

Unul dintre costumele lui Eduard de Max se află în colecția Muzeului Teatrului Național București. Acesta este unul dintre cele 38 de bunuri culturale restaurate în cadrul proiectului ”Expoziție inovativă cu bunuri culturale restaurate din colecția Muzeului Teatrului Național București”, proiect finanțat prin Granturile SEE 2014-2021 in cadrul Programului RO-CULTURA. Obiectele restaurate in cadrul proiectului se afla pe pagina Before& After, https://muzeultnb.ro/foto-video/before-after/.

  • „Timpul e o glumă proastă a unui calendar pe care eu nu-l recunosc. Eu sunt actor. În artă, timpul se măsoară cu altfel de ceasornice. Eu nu am adunat ani, ci mai multe tinereţi succesive.” – Radu Beligan

Maestrul Beligan a încântat de-a lungul celor peste 75 de ani de carieră, prin prestaţii de excepţie, în roluri celebre ale teatrului şi filmului, atât în ţară cât şi peste hotare. S-a dovedit şi un iscusit regizor, un om de mare calitate, un exponent de referinţă al producţiilor de radio şi televiziune, care a devenit un real exemplu pentru generaţiile mai tinere de slujitori ai scenei româneşti.

Talentul său fenomenal a fost demonstrat în sute de roluri clasice sau moderne, maestrul dând viaţă unor personaje ale dramaturgiei române şi universale create de Tudor Mușatescu, William Shakespeare, Carlo Goldoni, George Bernard Shaw, Eugen Ionescu sau Umberto Eco, pentru a da doar câteva exemple.

Radu Beligan s-a născut la 14 decembrie 1918 (în Ziua Sfântului Filimon – protectorul artiştilor, conform calendarului ortodox), la Galbeni, Filipești, în judeţul Bacău, fiind, pe linie maternă, grec de origine, iar pe linie paternă, descendent al unuia dintre frații lui Ion Creangă.

  • Născut în 1896, George Calboreanu a debutat pe scenă la Iași, în stagiunea 1917 – 1918, ca elev al ilustrei actrițe Aglae Pruteanu. A debutat ca actor profesionist la Cluj. Aici a fost premiat și a obținut o bursă de studii la Viena. A debutat ca actor bucureștean în compania Bulandra. La 30 de ani, și-a făcut intrarea la Național, în spectacolul ”Vlaicu-Vodă”. În 1928 a devenit societar al instituției de care nu s-a mai despărțit.

Una dintre marile reușite ale carierei sale a fost rolul lui Ștefan cel Mare. L-a construit, întâia oară, în piesa ”Maria de Mangop” de Mircea Dem. Rădulescu (1953). Apoi, l-a desăvârșit în ”Apus de soare”, la Naționalul din București, dând o imagine modernă personajului dramatic, monumentalizând și, deopotrivă, umanizând rolul. Pentru generațiile postbelice ilustrul domnitor are chipul scenic dat de Calboreanu, așa cum pentru perioada anterioară îl avea pe acela creat de Nottara.

Mantia purtată de George Calboreanu în ”Apus de Soare”, pe scena Naționalului bucureștean, se află printre obiectele restaurate in cadrul proiectului nostru, la laboratorul de restaurare-conservare de la Muzeul Satului ”Dimitrie Gusti”. În cadrul activităților de conservare-restaurare, mantia din catifea, mătase, pânză de bumbac satinat și blană, a fost desprăfuită și curățată atât prin metoda uscată, cât și prin cea umedă, au fost consolidate prin coasere cu ață la culoare, ornamentele care erau desprinse. Au fost aplicate tratamente de conservare care îi vor prelungi durata de viață. Restauratori: Gabriela Ion și Tanța Chiva.

  • Pe 26 noiembrie 1909, acum 110 ani, a avut loc, la Teatrul Naţional din Bucureşti, premiera absolută a piesei „Viforul” de Barbu Ştefănescu-Delavrancea. În distribuție: Petre Liciu, Constantin Nottara, Ion Petrescu, Ion Brezeanu, Zaharia Bârsan, Tina Barbu, Olimpia Bârsan ş.a.

Caftanul purtat pe scenă de actorul Constantin Nottara în spectacolul „Viforul”, a fost restaurat la Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti”, în cadrul proiectului nostru.

Haina este din stofă de lână maro, ornamentată cu blană naturală. Gulerul este confecționat dintr-o pânză albă încrețită sub formă de pliu. Problema cea mai mare a piesei a fost starea de degradare a stofei. Haina a fost curățată uscat și umed, consolidată, iar lacunele au fost completate cu țesătură la culoare, de restauratorul Polixenia Farin.

Nottara a început să joace pe scena Teatrului Național. Unul dintre pionierii școlii realiste de interpretare scenică, a aderat un timp la stilul romantic de joc, sub influența cerințelor vremii și sub îndrumarea lui Mihail Pascaly. A studiat la Conservatorul de Artă Dramatică și Lirică din București și la Teatrul Odeon din Paris, preluând la întoarcere, la numai 24 de ani, majoritatea rolurilor principale ale Naționalului

Nottara s-a afirmat în roluri ca Shylock, Hamlet și Lear din teatrul shakespearean, Oedip din ”Oedip rege” de Sofocle, Don Salluste din ”Ruy Blas” de Hugo, bătrânul medic din ”Medicul în dilemă” de Shaw, Ștefan Tipătescu din ”O scrisoare pierdută” și Ion din ”Năpasta” de Ion Luca Caragiale, Vlaicu din ”Vlaicu Vodă” de Alexandru Davila, Ștefan cel Mare din ”Apus de Soare” și Tudose din ”Hagi-Tudose” de Delavrancea, etc. În 60 de ani de scenă, a jucat în aproximativ 700 de roluri de compoziție.

  • ”Din jale se-ntrupează Electra” de Eugene O’Neill a fost pusă în scenă Ia Teatrul Naţional din Bucureşti, în regia lui Ion Şahighian, în stagiunea 1943— 1944. În rolurile principale : George Vraca, Aura Buzescu, Agepsina Macri Eftimiu.

Tunica purtată de George Vraca în spectacolul ”Din jale se intrupează Electra”, a fost restaurată la Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I”, in cadrul proiectului nostru.

George Vraca s-a născut într-o familie de aromâni, în Bucureşti, la 25 noiembrie 1896. Își dorea să ajungă agronom, însă, după ce în anii Primului Război Mondial i-a întâlnit într-o baracă-spital pe George Enescu şi pe Maria Ventura, s-a hotărât să devină actor. A absolvit Conservatorul de artă dramatică, a debutat în 1920 și a jucat, apoi, aproape fără întrerupere. A susţinut principalele roluri la Naţionalul bucureştean şi la compania Bulandra. Primul succes a fost rolul din piesa „Glanco”, jucată pe scena Teatrului Naţional. Au urmat triumfuri în spectacolele: „Dama cu camelii”, „Henric IX”, „Meşterul Manole”, „Fedra” (unde a jucat alături de Maria Ventura). În 1940 revine la Naţional unde reia „Faust” şi interpretează rolul Hamlet, alternativ cu George Calboreanu şi V. Valentineanu. În 1943 are un alt mare succes în piesa „Din jale se întrupeaza Electra” de Eugene O’Neill, unde deţine trei roluri, într-un spectacol maraton de 13 ore, cu numai două pauze scurte. Vraca a condus Teatrul „Victoria”. Din 1960, a jucat pe scena Teatrului Armatei, devenit din 1961 Teatrul Nottara, unde a fost și director. Ultimul rol interpretat a fost în „Richard al III-lea”, rol pe care însă nu a apucat să îl joace decât de 14 ori. În 1964, la numai 68 de ani, rostea: „Ce păcat că mor. Abia acum aş şti să le arăt oamenilor ce înseamnă a muri. Nu cum am jucat eu până acum.”

  • Redingota purtată de actorul Teatrului Național București, George Timică(1886-1954), în rolul sufleurului din piesa ”Matei Millo”, a fost restaurată la Muzeul Militar Național ”Regele Ferdinand I” și s-a întors, deja, la Muzeul TNB.

Piesa ”Matei Millo”, de Mircea Ștefănescu, în care George Timică a jucat rolul sufleurului Smarandache, s-a jucat la Teatrul Național București, în stagiunea 1954-1955.

Despre marele actor George Timică nu au rămas prea multe mărturii, însă una dintre cele mai frumoase îi aparține soției sale Silvia Dumitrescu-Timică: ”El ne învăţa balet. Şi tot dansând, aşa la repetiţii, ne-am îndrăgostit unul de altul şi ne-am căsătorit. Timică interpreta juni primi, comici…. Era un mare tragedian. Bărbat înalt, graţios, cu mâini frumoase, încărunţit, cu părul alb, ochii albaştri, părea blând. Publicului îi plăcea felul lui de a fi, felul lui de a da replica, firescul lui scenic. În viaţa de toate zilele era un om extraordinar de bun, de generos. În scenă îşi ajuta partenerul. Când jucai cu el, parcă te lua în braţe şi creşteai şi tu pe lângă el. În 1947 am trecut amândoi la Teatrul Naţional.”

  • Primul actor de origine română Societar al Comediei Franceze este Édouard (Eduard) de Max. Considerat în epocă unul dintre cei mai mari actori, tipul ideal de tragedian liric, Édouard de Max primea înalta onoare la 1 ianuarie 1918, fiind, în ordine, din 1680, al 355-lea Societar al Comediei Franceze.

Încă student la Conservator, apare pe scena Teatrului Național din București, în 24 septembrie 1888, recitând o poezie de Eminescu, ”O, rămâi…” Apoi, în ”La Nuit d’octobre” de Alfred de Musset (Muza era Ana Popescu) şi interpretând un fragment din ”Ruy Blas” de Victor Hugo. Va reveni la București, în plină glorie, într-un turneu alături de Maria Ventura, cu o trupă franceză (4–13 octombrie 1904, Teatrul Național).

Este admirat în Franța, unde joacă la Theatre Odeon, Théâtre de la Renaissance din Paris, Teatrul Sarah Bernhardt, Teatrul Antoine, Théâtre Fémina. Este adulat în Franța de un numeros cerc de prieteni, care fac un adevărat cult pentru el, un „cult isteric” în peisajul Belle Époque. Jean Cocteau, de care îl va lega o statornică prietenie, nu ezită să-l numească „Prințul tuturor celor ce nu trebuie făcute”.

„Ignora codurile, formulele. Căuta, inventa. Provoca. Devia. Se simțea responsabil de greșelile sale. Nu îndrăznea să se uite la parteneri. Transpira. În același timp se rușina de propria-i rușine. Cu un «Sss!» potolea râsul. De Max, cu un pumn furios, strunea și domina ridicolul. Mândria o ducea cu sine și și-o ducea în galop.” (Jean Cocteau).

O caracterizare succintă a actorului apare in „Revue d’art dramatique” sub semnătura lui Georges Champenois: „Artist deconcertant, niciodată egal, mereu curios, a cărui concepție îi uimește și îi irită pe pontifii zaharisiți ai criticii; spirit neîncrezător, total și ireductibil, revoltat chiar și de aparența unui jug.”

Două ornamente purtate de Edouard de Max pe scena Teatrului Național din București, au fost restaurate în cadrul proiectului nostru.

  • Actorul George Calboreanu (1896-1986) a semnat legendara interpretare a personajului Ştefan cel Mare, din spectacolul „Apus de soare“, după piesa scrisă de dramaturgul Barbu Ştefănescu Delavrancea, în 1909. Piesa a fost pusă în scenă la Teatrul Naţional din Bucureşti sub direcţia regizorului Sică Alexandrescu, în anul 1956. Montarea a fost înregistrată de Televiziunea Română. Afișul spectacolului ”Apus de Soare” se află în colecția Muzeului TNB și a fost restaurat în cadrul proiectului nostru. Afișul va fi expus la finalul proiectului într-o expoziție inovativă, rezultat principal al proiectului finanțat prin Granturile SEE 2014-2021 în cadrul Programului RO-Cultura.
  • O diplomă Premiul I la Declamațiune, era oferită la finalul anului universitar 1892-1893, actorului Petre Liciu de către Conservatorul de Musică și Declamațiune din Bucuresci.

Diploma, făcând parte din colecția lui George Franga, aflată la Muzeul Teatrului Național București, a fost restaurată în cadrul proiectului nostru, la Biblioteca Națională a României.

Petre Liciu a fost unul din cei mai mari actori ai vremii sale, a fost regizor şi un mare pedagog. Născut pe 19 martie 1871, la Focşani, a fost al doilea copil din cei zece ai lui Gheorghe Liciu, magistrat (prim-preşedinte al Tribunalului Focşani) şi ai Mariei, născută Hociung, fiică de magistrat”, scrie Ioan Massoff în volumul “Petre Liciu şi vremea lui”.

În februarie 1885, o vede la Iaşi pe populara actriţă a vremii Aristizza Romanescu, ceea ce-l face să se hotărască să devină actor. Face studiile la Conservatorul de Artă Dramatică din București. În 1892, semnează un contract cu Teatrul Naţional, prin care se angajează să joace în toate piesele de comedie şi dramă. După nenumărate succese pe care Liciu le avusese, talentatul actor a fost remarcat de Take Ionescu, ministru al Instrucţiunii care, entuziasmat de ceea ce tocmai văzuse pe scenă, se duce la interpret, îl felicită personal şi îi dă o bursă de studiu pe trei ani, la Paris. Artistul joacă personaje celebre: “Bolnavul închipuit” de Moliere (rol Doctorul Purgon), “Doctor fără voie” de Moliere (rol Lucas), “Romeo şi Julieta” de Shakespeare (rol Mercutio), “Hernani” de Victor Hugo (la Paris, în martie 1895) . Petre Liciu a fost şi scenaristul celebrului film Independenţa României (1912), alături Aristide Demetriade, Constantin Nottara.

Petre Liciu a îndrumat o adevarată generaţie de mari actori, din care faceau parte Ion Manolescu, Vladimir Maximilian, Gheorghe Storin, Zaharia Bârsan, Marioara Voiculescu etc. A murit la 1 aprilie 1912, la doar 41 de ani.

  • Un album de fotografii al piesei ”Viforul” care a aparținut actorului Petre Liciu, datând din anul 1909, a fost restaurat in cadrul proiectului nostru.

Premiera absolută a spectacolului ”Viforul” de Barbu Ștefănescu Delavrancea, a avut loc pe 26 noiembrie 1909, acum 110 ani. Petre Liciu juca rolul lui Ștefăniță Vodă, iar din distribuție, alături de el, făceau parte Constantin Nottara, Ion Petrescu, Ion Brezeanu, Zaharia Bârsan, Tina Barbu, Olimpia Bârsan ş.a. Piesa face parte din trilogia istorică a lui Delavrancea: Apus de soare (1909), Viforul (1910), Luceafărul (1910).

Petre Liciu, în afara harului său actoricesc, a avut și talent literar, fiind autorul a opt monoloage scrise cu vervă şi fantezie. A tradus şi câteva piese și figurează printre colaboratorii din 1892 ai „Revistei Poporului”.

Albumul de fotografii ce i-a aparținut, va putea fi văzut în ”Expoziție inovativă cu bunuri culturale restaurate din colecția Muzeului TNB”, aflată în prezent, în pregătire la TNB, în cadrul proiectului cu același titlu, finanțat prin Granturile SEE 2014-2021 în cadrul Programului RO-CULTURA.

  • George Calboreanu s-a născut pe 5 ianuarie1896, în localitatea Turnișor, nu departe de Sibiu. Termină clasele primare la Turnişor și devine elev la Şcoala de Arte şi Meserii din Bucureşti. După ce o absolvă, pleacă la Constanţa, cu gândul ascuns de a se îmbarca pe furis pe un vapor. Nu reuseste și, întors la Bucureşti, intră în corul unei biserici; cântând, reuseste sa câștige curajul necesar şi se prezintă la concurs la Teatrul de Operetă de la Parcul Oteteleșanu. După concurs, între membrii juriului s-au iscat neînțelegeri la deliberare, un membru al comisiei a susţinut că este tenor, altul că este bas, iar al treilea că e bariton. Şi, ca să nu fie supărare, l-au respins. Se inscrie la Conservatorul din Iași și în paralel, audiază şi cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie. În stagiunea 1918-1919 debutează pe scena Teatrului Naţional din Iasi în piesa „Fântâna Blanduziei” . Tot aici mai joacă rolul lui Chiriac din „O noapte furtunoasă” . Dupa numai doi ani, îl găsim angajat la Teatrul Naţional din Cluj. Curând, se remarcă prin două creaţii care-i aduc simpatia studenţimii care-l ovaţionează în „Messalina” şi „Butoreştii”. Rolul Amos din ultima piesă îi aduce un premiu constând într-o călătorie de studii la Viena. Reîntors în ţară, este angajat la Teatrul Regina Maria, condus de soţii Bulandra, unde joacă în patru piese şi anume: „Don Juan”, ”L’Aiglon” , „Cadavrul viu” şi „Masca și obrazul”. Trece apoi la Teatrul Popular, înfiinţat de Nicolae Iorga. Aici, joacă cu mare succes rolul lui Raskolnikov din „Crimă şi pedeapsă”. Această îzbândă artistică îi deschide larg poarta Naţionalului Bucureştean şi din 1923 este angajat la teatrul pe care nu-l va mai părăsi până la pensionare .

A interpretat, de asemenea, roluri în piese de teatru radiofonic şi în filme, dintre care amintim „Bădăranii” (1960, în regia lui Sică Alexandrescu) şi filmele istorice „Neamul Şoimăreştilor” (1965) şi „Fraţii Jderi” (1973), ambele adaptări după romanele lui Mihail Sadoveanu fiind realizate sub direcţia regizorului Mircea Drăgan.

Una din marile reuşite ale carierei sale e rolul lui Ştefan cel Mare.

  • Acum 161 de ani, pe 21 iulie 1861, a avut loc la Bucureşti, pe scena Teatrului cel Mare, ulterior Teatrul Naţional, prima reprezentaţie a piesei Hamlet de William Shakespeare, avându-l în rolul principal pe Mihail Pascaly (1830–1882), primul actor român care l-a interpretat pe Hamlet. Mihail Pascaly, Grigore Manolescu, Constantin Nottara, Ion Manolescu, Alexandru Dan Demetrescu, Tony Bulandra şi George Vraca se numără printre actorii care l-au jucat pe prinţul Danemarcei până în 1940. De asemenea, la Sala Izvor de la Bulandra, în 1959, Ion Olteanu scotea premiera unui „Hamlet” cu Fory Etterle în rolul principal. Alți actori care au interpretat celebrul personaj din piesa lui W. Shakespeare au fost Gheorghe Cozorici(1958), Ștefan Iordache(1974), Ion Caramitru(1985), Adrian Pintea(1996), Daniel Badale(1998), Marcel Iureș(2000), Sorin Leoveanu(2001), Balasz Attila(2003), Ciprian Scurtea(2008), Marius Stănescu(2009).

Unul dintre costumele cu care actorul Ion Manolescu a jucat în ”Hamlet” se află în colecția Muzeului TNB și a fost restaurat în cadrul proiectului nostru.

  • Ion Manolescu a debutat in 1905 și a jucat la Teatrul Național din București, în Compania Davila, la Teatrul de Comedie și la Teatrul Municipal din București.

A jucat și în câteva filme: ”Pe valurile fericirii” (1920), ”Amorurile unei printese” (1913), ”Răzbunarea” (1913).

Ion Manolescu a înființat, în 1919, primul sindicat al artiștilor din România. În colecția Muzeului TNB, se află un document interesant care se numește Contract de angajare și care este chiar contractul de angajare al actorului Ion Manolescu la Teatrul Național din București, datat…5 septembrie 1907.

Puteți vedea fotografia acestui contract, pe pagina https://muzeultnb.ro/foto-video/before-after/. După cum veți observa, era un contract pe o durată limitată la doar șase luni. În anii care au urmat, actorul a jucat cu succes remarcabil în mai multe companii: Dănilă, Excelsior, Bulandra-Storin, Manolescu-Maximilian. A revenit, apoi, la Naţionalul bucureştean în 1929 și a jucat aici până la sfârşitul vieţii, excelând în roluri de mare tragism: Conrado (”Moartea civilă” de Giacometti), Osvald (”Strigoii” de Ibsen), Protasov (”Cadavrul viu” de L.Tolstoi), Hamlet, Matei Boiu (”Suflete tari” de Camil Petrescu), Gloucester (”Regele Lear” de Shakespeare), Karenin (”Anna Karenina”), Dr. Rang (”Nora”) ş.a Ion Manolescu a fost decorat cu Steaua României clasa I în grad de Cavaler, cu Ordinul francez în grad de Comandor, a fost Laureat al Premiului de Stat și Artist al Poporului. Primul său contract de actor a fost restaurat anul trecut la Laboratorul de Restaurare de la Biblioteca Națională a României, unul dintre partenerii TNB în cadrul proiectului nostru, alături de Muzeul Național de Artă al României, Muzeul Militar Național ”Regele Ferdinand I”, Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti”.

  • Muzeul Teatrului Național ”I.L.Caragiale” din București se află, acum, în plin proces de inventariere și restaurare a bunurilor din colecție, în cadrul Proiectului.

Proiectul ”Expoziție inovatoare cu bunuri restaurate din colecția Muzeului Teatrului Național București” este realizat în parteneriat cu Muzeul Național de Artă al României, Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti”, Muzeul Militar Național ”Regele Ferdinand I” și Biblioteca Națională a României. Echipele de restauratori ai acestor prestigioase instituții vor contribui la restaurarea obiectelor din colecție. Odată cu organizarea expoziției inovatoare, Muzeul TNB va fi redeschis publicului larg.

Proiectul este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021 în cadrul Programului RO-CULTURA.

Actrița Maria Filotti a jucat alături Constantin I. Nottara, Marioara Voiculescu, Aristizza Romanescu, Agatha Bârsescu, Ion Manolescu, Maria Ventura, soţii Bulandra, Petre Liciu, Grigore Vasiliu Birlic, Silvia Dumitrescu Timică, Iancu Petrescu, Aristide Demetriade, Tanzi Cocea sau Nicolae Soreanu, în 45 de roluri principale, în 167 de piese, („Gioconda”, „Vidra”, „Zoe”, din O scrisoare pierdută, „Adela”, „Fedra”, „Anna Karenina”, „Cleopatra”, „Elisabeta I” etc.).

Una dintre rochiile Mariei Filotti, cea pe care actrița a purtat-o în spectacolul ”Fântâna Blanduziei”, se află în colecția Muzeului Teatrului Național ”I.L.Caragiale” din București.

În 1930, Maria Filotti a fost aleasă preşedinta Sindicatului Artiştilor Dramatici şi Lirici, a fost membră în Comitetul Internaţional al Societăţii Universale de Teatru şi societară de onoare a Teatrului Naţional din Bucureşti. A jucat şi în patru filme: ”Independenţa României” (1912), ”Pe valurile fericirii” (1920), ”Visul unei nopţi de iarnă” (1946) şi ”Citadela sfărâmată” (1957).

  • Apreciată ca o mare frumuseţe a vremii sale, nepoata Reginei Victoria și a Țarului Alexandru al II-lea al Rusiei, părăseşte la vârsta de 17 ani Regatul Marii Britanii şi al Irlandei pentru a se căsători cu Ferdinand, Principe Moştenitor al României, devenind Regina Maria a României.

Din aprecierile contemporanilor, dar şi din jurnalul personal, aflăm de preocupările Reginei Maria pentru vestimentaţie. Îşi comanda toaletele la diferite case de modă cunoscute, trecând chiar de multe ori peste temutele restricţii ale Regelui Carol I. „În tinereţe, idealul meu erau rochiile purtate de actriţele mari pe scenele pariziene. Nu‑mi dădeam seama că uneori mă îmbrăcam în chip prea arătos”, mărturisea peste ani Regina Maria. După ce devine regină, Maria acordă o atenţie sporită vestimentaţiei oficiale şi de curte, având în vedere protocolul Casei Regale. O rochie cu trenă care a aparținut Reginei Maria se află în colecția Muzeului TNB și va deveni elementul central al Expoziției inovative cu bunuri restaurate din colecția Muzeului TNB.

  • Muzeul Teatrului Național este o istorie în imagini şi documente a Teatrului Românesc, de la origini şi până în contemporaneitate. Muzeul reprezintă o călătorie în timp şi clarificarea multor aspecte legate de istoria zbuciumată a Teatrului. În septembrie 1942, sub directoratul lui Liviu Rebreanu, s-a deschis primul sediu al Muzeului Teatrului Naţional, în corpul de clădiri de lângă Naţionalul de pe Calea Victoriei (actualul hotel Novotel, a cărui intrare reproduce cu fidelitate faţada fostului Teatru Naţional). El a fost iniţiat şi condus mulţi ani de George Franga(foto), omul care a dorit foarte mult să adune de la actorii vârstnici şi de la rudele marilor actori, tot ce se putea găsi şi era semnificativ pentru trecutul teatrului românesc. După ce clădirea Teatrului Naţional din Calea Victoriei a fost bombardată în august 1944, muzeul nu a mai fost redeschis multă vreme. Patrimoniul acestuia a fost evacuat la Pucioasa, iar apoi, expus în două săli ale Liceului ”Sf. Sava” din Bucureşti. Aici va rămâne până în 1952, când se mută în Pasajul Majestic – astăzi Teatrul Odeon. După inaugurarea primei clădiri a Teatrului Naţional de la Universitate, muzeul este deschis publicului între 1975 şi 1978. Apoi, timp de 12 ani, până în 1990, obiectele expuse sunt depozitate din nou în magazii. In 2015, muzeul este readus la viață prin eforturile unor muzeografi și teatrologi care lucrează la reinventarierea și recondiționarea unora dintre obiectele din muzeu. Proiectul actual va susține restaurarea a 38 de bunuri importante din colecția sa și redeschiderea spațiului muzeal pentru publicul larg și pentru cercetarea în domeniu.

Să urăm ”La mulți ani!” Muzeului Teatrului Național București și tuturor celor care au contribuit la readucerea sa la viața pe care o merită. La mulți ani, de asemenea, și celor care așteaptă redeschiderea lui, spectatorii fideli ai teatrului românesc !

Foto: George Franga

  • O parte dintre costumele actorilor Teatrului Național din București din colecția Muzeului TNB, au fost restaurate la Laboratorul de conservare-restaurare de la Muzeul National al Satului „Dimitrie Gusti”. Printre piesele vestimentare restaurate cărora li s-a dat o nouă viață datorită experților restauratori, puteți vedea în fotografie, tunica purtată de Ion Manolescu în piesa „Hamlet” de W. Shakespeare.

Haina a fost supusă unor tratamente de curățare umedă cu detergenți speciali, căptușeala a fost curățată uscat, iar blana care se afla în stare avansată de degradare, a fost înlocuită cu blăniță la culoare, cea originală neputând fi, din păcate, recuperată. Restauratori: Aurelia Oprea, Veronica Moroianu, Polixenia Farin.

Actorul Ion Manolescu s-a născut pe 17 februarie 1881. Discipol eminent al maestrului Nottara, debutează în trupa Aristizzei Romanescu, în 1905. În 1906 este angajat la Teatrul Naţional din Bucureşti unde rămâne trei ani. În anii care urmează evoluează cu succes remarcabil în mai multe companii: Danila, Excelsior, Bulandra-Storin, Manolescu Maximilian. Revine la Naţionalul bucureştean în 1929 pe a cărui scenă joacă până la sfârşitul vieţii, excelând în roluri de mare tragism: Conrado (”Moartea civilă” de Giacometti), Osvald (”Strigoii” de Ibsen), Protasov (”Cadavrul viu” de L. Tolstoi), Hamlet, Matei Boiu (”Suflete tari” de Camil Petrescu), Gloucester (”Regele Lear” de Shakespeare) ş.a.

A fost membru fondator (1919) al primului Sindicat al artiştilor dramatici şi lirici din România, alături de Nicolae Leonard, Lucia Sturdza-Bulandra şi Gheorghe Storin.

Ion Manolescu a ocupat şi funcţia de inspector general al teatrelor. În 1962 i-a apărut volumul de „Amintiri”. Programul RO-Cultura, Muzeul Național de Artă al României, Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I”, Biblioteca Naţională a României, Granturile SEE si norvegiene, EEA and Norway Grants, Teatrul Naţional „I. L. Caragiale” Bucureşti.

La Telejurnal TVR, pe 14 iulie 2021, a fost difuzat un scurt reportaj despre Rochia Reginei Maria, restaurată la Muzeul Național de Artă al României, în cadrul Proiectului ”Expoziție inovativă cu bunuri restaurate din colecția Muzeului Teatrului Național din București. Reportajul a fost realizat de Vlad Ungar.

  • Lucrări de restaurare ale bunurilor culturale din colecția Muzeului Teatrului Național din București au avut loc și la Laboratorul de conservare-restaurare al Muzeului Național Militar ”Regele Ferdinand I”. În cadrul proiectului, Muzeul Național Militar ”Regele Ferdinand I” a realizat expertizarea și restaurarea unui număr de 5 obiective pe suport textil, din colectia Muzeului Teatrului Național, obiecte ce au constituit costume purtate de actori și actrițe din istoria Teatrului Național, în spectacole de referință.

Fotografia din imagine este cea a unei pelerine purtate de actorul Ion Sârbul pentru rolul Ciubăr Vodă din piesa ”Despot Vodă” de Vasile Alecsandri.

  • Costum restaurat la Muzeul Militar Național ”Regele Ferdinand I” în cadrul proiectului ”Expoziție inovativă cu bunuri restaurate din colecția Muzeului TNB” -rochia și poșeta purtate de actrița Maria Giurgea în rolul Julieta din spectacolul ”Romeo și Julieta” de Shakespeare, la Teatrul Național din București, în 1907.

Maria Giurgea, actrițã de renume a teatrului românesc, a fost elevã a Aristizzei Romanescu si absolventã a Conservatorului din Bucuresti (1897). A fost angajatã la „Teatrul National” din Bucuresti (1907) odatã cu Ion Manolescu, cucerind capitala.

A fost invitatã, alãturi de alte vedete, în casa lui Peytre Grãdisteanu, iar Spiru Haret a invitat-o la seratele literare care se tineau în casa sa, în cercul „Amicii literaturii si artei române”.

În 1909 a intrat în Compania Davila cu care a făcut mai multe turnee de succes prin țară.

Liviu Rebreanu a invitat-o, apoi, sã joace pe scena Nationalului craiovean, alãturi de Petre Liciu, Aristide Demetriade, Tony Bulandra, Ion Manolescu, Lucia Sturdza (Bulandra), Nicolae Soreanu, Ion Livescu, Maria Filotti. Revine la Nationalul bucurestean, iar din 1913 devine profesoarã la Conservator.

  • Principesa Maria Alexandra Victoria s-a născut la 29 octombrie 1875, la Eastwell Park, în comitatul Kent din Anglia. A fost fiica lui Alfred al Marii Britanii şi Irlandei, Principe de Saxa-Coburg-Gotha, duce de Edinburgh (1844–1900) și a Marii Ducese Maria Alexandrovna a Rusiei (1853-1920). La 10 ianuarie 1893 s-a căsătorit cu Principele Moştenitor al României, Ferdinand. A fost Regina României între anii 1914 şi 1927. A murit la 18 iulie 1938, la Sinaia. Principesa Maria a venit în ţara ei de adopţie în 1893.

Calităţile ei remarcabile au transformat-o repede într-o figură publică de primă mărime, iar naturaleţea sa i-a cucerit pe români. Primul Război Mondial o transformă în erou naţional. Participă activ pe front, încurajează răniţii şi soldaţii din cele mai fierbinţi puncte de luptă, nu se teme de gloanţe, nici de epidemii, de tifosul exantematic sau gripa spaniolă, de răni sau de sărăcie. A înfiinţat organizaţia „Regina Maria“, care a dezvoltat o reţea de spitale în Moldova şi serviciul de ambulanţă. A murit la Sinaia, la 18 iulie 1938, în vârstă de şaizeci şi doi de ani, după o suferinţă teribilă.

Una dintre rochiile Reginei Maria, aflată în colecția Muzeului TNB este restaurată în proiectul nostru, la Muzeul Național de Artă al României, partener al proiectului.

  • În anul 1931, actorul George Vraca acorda un interviu revistei “Ilustrațiunea Română”. Întrebat despre viitorul teatrului, actorul a răspuns: ”Deși criza și mecanica cinematografului vor să ne gâtuie, iar aura Hollywoodului vrea să înăbușe teatrul adevărat, am credința că, cuvântul înaripat va birui această acută criză și va trăi cu toată vârsta lui de mii de ani. Îmi iau permisiunea să sugerez conducătorilor de teatre puțină mercantilizare a întreprinderilor lor: găsesc necesară o ofensivă a reclamei prin presă. Reclama ce se face astăzi teatrelor este infim de mică față de aceea a cinematografelor. În acest sens, cred că concursul presei va putea avea un mare rod. Așa se explică faptul că autori și actori români sunt aproape necunoscuți de publicul românesc, în timp ce americanii, francezii, germanii s.a. sunt consacrați față de marele public. Reclama i-a impus.”

George Vraca a jucat de-a lungul carierei, 117 roluri. Unul dintre cele mai frumoase portrete ale marelui actor a apărut în Caietele Teatrului Național (foto3), sub semnătura actriței Leny Caler (foto2).

In stagiunea 1941-1942, George Vraca a jucat rolul lui Hamlet, pe scena Teatrului Național din București. Afișul spectacolului (foto1) se află în colecția Muzeului TNB și este restaurat în proiectul nostru.

Un fragment din monologul lui Hamlet, in rostirea lui George Vraca poate fi ascultat aici:

  • ”Din Jale s-a-ntrupat Electra”, s-a jucat pe scena Naționalului bucureștean, în timpul conflictului militar dintre România și Statele Unite. Decizia de a monta piesa i-a aparținut lui Liviu Rebreanu. În calitatea sa de director al Teatrului Național, acesta a hotãrât cã rãzboiul nu va întrerupe fluxul valorilor culturale care se stabilise între cele douã națiuni. În regia lui Ion Șahigian, piesa a avut peste 100 de reprezentații, iar cererea de bilete a fost atât de mare încât s-a mai deschis o casã. În istoria teatrului românesc a lui Ioan Massof se menționeazã cã oamenii de toate soiurile stãteau la cozi imense și apoi timp de aproape șase ore rezistau în sala de spectacol, uneori sub amenințarea bombelor, pentru a urmãri tulburata istorie a familiei Mannon. Actorii care au dat viatã personajelor au fost George Vraca, în triplu rol – Erza, Orin și Brant; Agespina Macri Eftimiu – Cristine și Aura Buzescu – Lavinia).

Dramaturgul american a fost înștiințat de succesul pieselor lui la București, primind din partea Teatrului Național și un album de fotografii din acest spectacol, care se aflã și astãzi la arhiva O’Neill a universitãții Yale. ” Fragmentul a apărut în Caietele Critice ale Fundației pentru Științe și Artă, în 2007, sub semnătura Adrianei-Carolina BULZ, în articolul ”Eugene O’Neill – un „star” anglo-saxon pe scena româneascã.

Afișul spectacolului ”Din jale s-a-ntrupat Electra”(1943) se află printre cele 38 bunuri culturale restaurate în cadrul proiectului nostru.

  • In anul 1913, actrița Teatrului Național București, Maria Giurgea, primea din partea Casei Regale a României, Diploma și Medalia Bene Merenti. Diploma a fost păstrată în colecția Muzeului TNB și a fost restaurată în cadrul proiectului ”Expoziție inovativă cu bunuri culturale restaurate din colecția Muzeului Teatrului Național București”.

Medalia „Bene Merenti” a fost instituită de regele Carol I prin Decretul Regal nr. 314 din 20 februarie 1876 (după calendarul iulian), pe vremea când era numai domnitor. Ordinul era prima medalie civilă și avea la bază modelul Ordinului Casei de Hohenzollern, din 1857. Medalia și-a încetat existența la 31 iulie 1931, când a fost înlocuită cu Ordinul „Meritul Cultural”. Maria Giurgea a fost elevã a Aristizzei Romanescu si absolventã a Conservatorului din București (1897). A fost angajatã de cãtre „Teatrul Național” din București (1907) odatã cu Ion Manolescu.

  • Printre bunurile culturale restaurate în cadrul proiectului ”Expoziție inovativă cu bunuri restaurate din colecția Muzeului Teatrului Național București” este și o fotografie în care apar actorii Teatrului Național Petre Liciu și Grigorescu Tuciuriul, împreună cu scriitorul George Ranetti.

George Ranetti (nascut Ranete) si I.L. Caragiale, au fost contemporani. S-a născut la 19 octombrie 1885 in Mizil și a excelat ca jurnalist, poet, dramaturg și editor. A colaborat la Moftul Roman al lui Caragiale, dar in scurt timp a simțit nevoia să-și facă propriul său „Moft” și a editat revista Zeflemeaua (1901-1904), iar mai târziu Furnica. George Ranetti s-a distins la timpul său prin eseuri scurte și parodii, foarte incomode pentru cei vizați și poate de aceea foarte gustate de publicul larg, dar nu tocmai agreate de autorități. Din acest motiv, a preferat să semneze cu pseudeonime. Este impresionant numărul mare al numelor de imprumut pe care și le-a adoptat: Romeo, Tarascon, Gh. Biciusca, Jorj Delamizil, Chiriac-Napadarjan, Contele de Tekirghiol, Printul Ghita, Coco, Cyrano sau Ghita Delagambrinus. În colecția Muzeului Teatrului Național din București, există o fotografie în care îl putem vedea pe George Ranetti, alături de actorul Petre Liciu.

George Ranetti (2 mai 1875 Mizil – 1928, Bucureşti) a fost un poet şi publicist român, părintele revistei „Furnica”. Absolvent al Facultății de Drept, a făcut gazetărie la „Moftul român”, revista lui Ion Luca Caragiale. Împreună cu Anton Bacalbaşa, a reeditat, în anul 1899, revista „Moş Teacă – jurnal ţivil şi cazon”. Totodată, colabora la alte publicaţii, printre care „Moftul român” şi „Epoca”. Între anii 1901 – 1904, a scos revista umoristică „Zeflemeaua”, iar apoi, împreună cu N. D. Ţăranu, săptămânalul „Furnica”. Opera sa poetică numără încă şapte volume. Proza lui cuprinde două volume de schiţe – „Schiţe vesele” şi „Matache pisălog” – şi două romane – „Domnişoara Miau” şi „Madam Strakinidy”. Nu a omis nici genul dramatic – în afara unor traduceri şi adaptări, a scris două piese – „Săracu’ Dumitrescu” şi „Romeo şi Julieta la Mizil”.

Fotografia, în cele două variante, înainte/după restaurare, poate fi văzută pe website-ul proiectului. George Ranetti s-a remarcat prin eseuri scurte si parodii, foarte incomode pentru cei vizati si foarte gustate de publicul larg, dar nu tocmai agreate de autoritati. Ca si alti autori ai epocii, a preferat sa semneze cu pseudeonime. Este chiar impresionant numărul mare al numelor de imprumut pe care si le-a adoptat: Romeo, Tarascon, Gh. Biciusca, Jorj Delamizil, Chiriac-Napadarjan, Contele de Tekirghiol, Printul Ghita, Coco, Cyrano sau Ghita Delagambrinus.

https://muzeultnb.ro/foto-video/before-after/…

  • A fost eleva maestrei Aristizza Romanescu, în anul 1906 a susținut examenul de absolvire a Conservatorului cu Fedra, fiind remarcată de Alexandru Davila, care i-a propus să joace la Teatrul Naţional din Bucureşti. A debutat pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti în seara de 29 septembrie 1907, la deschiderea stagiunii, cu rolul Vidrei din Răzvan şi Vidra de Hasdeu, dar a preferat să-şi continue cariera de actriţă la Iaşi. După ce s-a remarcat în câteva spectacole de succes, în 1909, a primit o bursă şi a plecat la Viena pentru un an. Și-a început activitatea încă din studenție, pe scena Teatrului Național din Iași. În timpul războiului, s-a implicat în ajutorarea răniţilor români de pe front şi a organizat la Iaşi un spital de campanie unde a îngrijit răniţii. În acelaşi timp a continuat să joace teatru. A fost din nou solicitată la Teatrul Național din București. A jucat în 167 de piese dintre care în 45 a deținut roluri principale. Rolurile au fost multe și variate, pe registre multiple, de la ingenue până la femei fatale, regine, personaje clasice, personaje de legendă, cochete și, „din când în când … câte un om adevărat”. După război, în 1919, s-a angajat ca profesoară la Conservatorul de Artă Dramatică. Timp de trei decenii a fost profesoară la Conservatorul de Artă Dramatică București. Din 1930 a fost aleasă președinte al Sindicatului Artiștilor Dramatici și Lirici. A fost membră, ca reprezentantă a României, în Comitetul Internațional al Societății Universale de Teatru și Societară de onoare a Teatrului Național București. Pașaportul Mariei Filotti se află în colecția Muzeului Teatrului Național din București și a fost restaurat în timpul proiectului nostru
  • Mihai Popescu a fost remarcat, pe când era student în anul I la Conservatorul de Artă Dramatică din Bucureşti, de Lucia Sturdza Bulandra. În 1931, Mihai Popescu absolvea Conservatorul cu rolul Vlad din ”Comedia zorilor” de Mircea Ştefănescu, fiind foarte apreciat de cronicarii dramatici şi de public. In 1932, a fost angajat de Maria Ventura la compania sa, unde joacă o stagiune. Călătorește în Franța, Germania și Austria unde va cunoaşte consacrarea, jucând la Salzburg, la Folkstheater din Viena, Laertes din ”Hamlet”, Orlando din ”Cum vă place” de Shakespeare, Mortimer din ”Maria Stuart” de Schiller. Era al doilea român care cucerise scenele vieneze, după Agatha Bârsescu. „Era tânăr, frumos, elegant şi spiritual, cu glas bine timbrat, vibrant în momentele patetice, era un actor fermecător cu atât mai mult cu cât era inteligent şi cult şi calităţile acestea îşi puneau amprenta asupra creaţiilor sale.” (Virgil Brădăţeanu, ”Profiluri. Mari actori români”, București, Editura Meridiane, vol. I, 1973).

”Când l-a interpretat pe Romeo, Mihai Popescu avea aproape patruzeci de ani, dar i-a dat o rară şi fermecătoare tinereţe spirituală, a trăit iubirea strălucitor, cu o bucurie care transfigura. Spunea versurile cu farmec chiar dacă le sacada întrucâtva, se lăsa prins de gândul iubirii, de frumuseţea existenţei ei. Forma un cuplu încântător cu Mimi Botta şi dădea scânteietoare spiritualitate scenelor cu Mercutio (Emil Botta). ” ”(Virgil Brădăţeanu, ”Profiluri. Mari actori români”, București, Editura Meridiane, vol. I, 1973). Romeo și Julieta a avut premiera în 9 octombrie 1948, în regia lui Moni Ghelerter, cu muzică de scenă de Alfred Mendelssohn. În distribuție mai apăreau Marcel Anghelescu, Sonia Cluceru (Doica), Constantin Bărbulescu, spectacolul aflându-se multă vreme printre capetele de afiș ale teatrului.

Un costum de epocă purtat de actorul Mihai Popescu în rolul lui Romeo – Romeo și Julieta de W. Shakespeare, 1928, se află în colecția Muzeului Teatrului Național din București. Costumul a fost restaurat în proiectul ”Expoziție inovativă cu bunuri culturale restaurate din colecția Muzeului TNB”.

  • Actor al Teatrului Național București, mai puțin cunoscut astăzi, Ion Sârbul, s-a născut la data de 28 martie 1887 în localitatea Baia de Aramă, judeţul Mehedinţi și a încetat din viaţă la data de 25 august 1947. Actorul a jucat teatru, film, fiind și scenarist. Primul film în care a jucat Ion Sârbul a fost „Căsătoria” (1929), în regia lui Jean Mihai, o farsă cinematografică inspirată din piesa cu acelaşi nume de N.V. Gogol. Filmul nu a fost, însă, terminat. În filmul „State de Bucureşti” (1934), regizat de Ion Șaghihian, Ion Sârbul a jucat rolul principal, jucând chiar personajul State, alături de nume mari ale cinematografiei româneşti de la acea dată, printre care: Marietta Sadova, G. Baldovin, I. Anastasiad, N. Vulpescu, Joujou Pavelescu. Filmul a fost un scurtmetraj în două acte, care prezenta aventurile dintr-un cabaret ale unui provincial venit la Bucureşti. Filmul a fost turnat în 1931, ca film mut, iar în 1934 a fost sonorizat la Gaumont Paris. Premiera filmului a avut loc la data de 5 iulie 1934 la cinema Trianon. Din păcate, însă, filmul s-a pierdut. Actorul a scris, de asemenea, o carte numită ”De-ale teatrului”, apărută în 1930, semnată Ion Sârbul-profesor, societar al Teatrului Național. O pelerină purtată de Ion Sârbul în spectacolul ”Despot-Vodă”(1927), precum și un document din arhiva personală a actorului vor face parte din Expoziția inovativă cu bunuri restaurate din colecția Muzeului TNB.