Before & After

Rochie cu trenă aparținând Reginei Maria, moda sfârșitului de secol al XIX-lea, din fir de argint, cu broderie de mătase, paiete, ștrasuri și mărgele cusute manual. Trena are ornamentații similare, dar contextura materialului este diferită de cea a rochiei. În privința ornamentelor, forma şi culoarea florilor – mov, culoarea preferată a Reginei – trimite subtil la ciulin, vechiul simbol heraldic al Scoţiei, integrat Coroanei britanice. Broderia este executată pe țesătura cu fir metalic susținută pe spate de o țesătură din bumbac deasă; toată rochia a fost căptușită cu mătase naturală ecru, prinsă de croiul rochiei. La mâneci este ornamentată cu tul fin și dantelă din fir metalic. Trena nu este dublată, este prezentă doar întăritura de bumbac pe zonele cu broderie florală. În partea de sus are două pliuri cu lărgimea de 12 cm care se fixează pe spatele rochiei în talie. Trena este executată din trei bucăți lungi de material. Partea de jos a trenei este terminată pe rotund și pe lungimea trenei apar șase agățători fixate pe spatele trenei probabil de personalul care ajuta la ținerea acestei trene.

Stare de conservare: rochia prezintă contractări ale fibrei care au dus la o redimensionare frontală. Firul metalic este oxidat, culorile sunt virate, se pot observa mărgele lipsă în zonele brodate. Căptușeala din mătase este casantă, fracturată, prezintă sfâșieturi cu pierderi masive de materie. Corsetul rochiei este deteriorat, descusut, balenele sunt deformate. Tulul folosit la realizarea mânecilor este fragilizat, sfâșiat și virat cromatic. Trena prezintă zone mai restrânse de oxidare ale firuli metalic și virare cromatică. Se poate, de asemenea, observa o lipsă parțială a mărgelelor pe față și a căptușelii pe spate.

Elemente din costumul purtat de Eduard de Max, în rolul Nero din spectacolul „Britannicus” de Jean Racine. Spectacolul a avut loc pe scena TNB-ului în 1904, când de Max a fost în turneu la Bucureşti împreună cu Maria Ventura. S-au reprezentat pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti o serie de fragmente din spectacolele „Hamlet” de Shakespeare, „Britanicus ” de Racine, „Esop” de Theodor de Banville, „Trecătorul ” de Françoise Coppée, „Jean Marie” de André Theuriet.

BLUZĂ DIN BORANGIC până în talie, cu broderie şi dantelă; mânecile sunt înguste și lungi, terminate în colț și închise pe laterală în lungimea mânecii. Este dublată cu pânză din bumbac de culoare roșu deschis spre roz. Confecționată din mătase fină de culoare alb–bej, cu imitație de cerculețe executate la mașină, care ornamentează toată țesătura. Pe lungimea mânecii și pe piept sunt ornamenat ate benzi dantelă industrială cu motiv românești florale (trandafiri), care este pusă în valoare prin dublurile roșu-roz. La gât și pe mâneci sunt marcate de strasuri colorate.

Starea de conservare este degradată. Materialul textil din care este realizată, probabil mătase naturală cu fire îngroșate din țesere, este oxidat, fragilizat, casant și din aceste cauze pe întreaga suprafață unde mătasea este prezentă se pot observa sfâșieturi și lacune de dimensiuni medii și mari. Fragilitatea excesivă a dus la pierderi semnificative de material. În jurul zonei gâtului se poate observa și lipsa câtorva mărgele din șiragul decorativ aplicat prin coasere pe materialul original.

Rochie, dantelă, eșarfă și poșetă purtate de Maria Giurgea în „Romeo și Julieta”. În 1904 Maria Giurgea preia rolul Julietei, care până atunci fusese interpretat de Aristizza Romanescu, profesoara acesteia de la Conservator. Premiera cu Maria Giurgea are loc la 8 februarie 1904, regia fiind semnată de Paul Gusty, iar în rolul lui Romeo este distribuit Aristide Demetriade. Spectacolul va fi reluat în stagiunea 1913-1914, tot sub direcția lui Paul Gusty, de data această cu Maria Giurgea și Tony Bulandra în roluri titulare.

Rochia este din tul cu fir metalic, cu paiete și mărgele.

Starea de conservare este aproximativ bună.

Poșeta este din tul cu fir metalic, cu paiete, mărgele.

Tunică purtată de George Vraca în spectacolul „Din jale se întrupează Electra”, piesă în care a interpretat 3 personaje: Ezra Manonn, Orin Manonn şi Adam Brant. Ca partenere le-a avut alături pe Marioara Voiculescu (rolul Cristinei) și pe Tanți Cocea (rolul Laviniei). Premiera a fost pe 22 decembrie 1943 la Teatrul Național. Unul dintre costumele pe care le-a purtat este această tunică gri-petrol, din stofă de lână, cu fireturi albe la gât şi manşete, iar 16 bumbi de metal sunt prinși pe diagonala pieptului. Croiul este cambrat, cu deschidere în spate pusă în valoare de doi bumbi. Guler gen tunică, urmat de revere. Gulerul tunică este ornamentat cu trei lezarde aurii. Mânecile se încheie cu câte o manșetă bej croită în colț, accentuate în continuare cu un ornament lat din firet sub formă de împletitură.

Starea de conservare este parțial deterioarată. Tunica prezintă în zona gulerului și manșetelor eroziuni pronunțate și multiple lacune datorate unui atac biologic din trecut.

Costumul a fost purtat de actorul Mihai Popescu (1909-1953) în „Romeo și Julieta”. Premiera a avut loc pe 9 octombrie 1948 la Teatrul Național București, în regia lui Moni Ghelerter, cu muzică de scenă de Alfred Mendelssohn. În distribuție au fost: Marcel Anghelescu, Sonia Cluceru (Doica), Constantin Bărbulescu. Spectacol a fost prezent multă vreme printre capetele de afiș ale teatrului.

Din costum s-au păstrat, într-o stare de conservare aproximativ bună, doar tunica și vesta. Tunică este de catifea neagră cu mâneci din fir auriu, deschisă în față, plisată din talie și dublată la poale. În zona mânecilor, în partea de jos, mai precis, are unele mici zone unde firele de prindere a tivului sunt descusute. Vesta este din bumbac cu fața din lame auriu, la baza gâtului, ornamentată pe piept, are aplicat un pătrat de 20/27 cm. Conform experților, ambele piese necesită curățare umedă și conservare.

Richard al III-lea este ultimul rol interpretat de George Vraca (1896-1964), spectacolul fiind pus în scenă la Teatrul Nottara, în 1964, în regia lui Ion Șahighian, scenograf decor/costume Ion Ipser. Pelerina pe care marele actor Vraca a purtat-o în acest spectacol se păstrează în colecția Muzeului TNB. Din catifea neagră, căptușită cu mătase de culoarea ocrului, pelerina este croită dintr-o singură bucată (tip evantai).

Starea de conservare este parțial deteriorată: pe zone de dimensiuni reduse se pot observa eroziuni ale țesăturii. Căptușeala are o singură sfâșietură de dimensiuni mici.

În 1909 are loc premiera la Teatrul Național din București a piesei „Viforul” (parte a trilogiei semnate de Barbu Ștefănescu Delavrancea: „Apus de soare”, „Viforul” și „Luceafărul”). În distribuția sunt regăsite cele mai importante numele ale timpului: Petre Liciu joacă în rolul lui Ștefăniță, Ion Petrescu în Cărăbăț și Constantin I. Nottara în Luca Arbore. În timpul primei stagiunii piesa s-a jucat de 28 de ori. Scenograf a fost pictorul Costin Petrescu, iar costumele au fost comandate la casa Wintervitz din Viena, după cum aflăm de pe afișul spectacolului. O parte dintre costume, cu o vechime de peste o sută de ani și de o mare valoare istorico-documentară pentru istoria teatrului românesc, s-au păstrat în colecția Muzeului TNB. Pentru rolul „Ștefăniță”, Petre Liciu a purtat o haină tip tunică și o vestă metalizată tip zale. HAINA trei sferturi tip tunică este din brocard mătase cu bumbac, de culoare ocru galben, cu fireturi și blană pe față, poale, mâneci. Mânecile sunt din lână de culoare galben cu pânză simplă, fără brocard. Șase fireturi ornamente ază piepții de o parte și de alta, terminați cu bumbi mari metalici ornamentali și alți șase bumbi mici pentru închidere. Croită pe talie. La ornamentele brocardului legăturile dintre fire sunt rupte. VESTA METALIZATĂ din fir de bumbac metalizat croșetat este o imitație zale. Deschisă la spate complet, se închide sus la gât și este ornamentată cu bandă de 4 cm din piele ornamentat cu bumbi mari metalici aurii.

Starea de conservare este parțial deteriorată: TUNICA are zone erodate la mâneci, pronunțate la umeri. La ornamentele brocardului legăturile dintre fire sunt rupte. Blana este deshidratată, cu pierderi semnificative de material. Se pot de asemenea observa zone cu intervenții anterioare. Căptușeala este degradată, cu sfâșieturi și intervenții anterioare de consolidar e pe zonele deteriorate. Firul textil metalizat din care VESTA este croșetată prezintă eroziuni și oxidări ale peliculei metalice mai pronunțate în zona de sub braț. Există de asemenea zone cu intervenții anterioare de consolidar e a unor sfâșieturi și pe spate pete de rugină de la elementele metalice de prindere. Ornamentul din piele din zona gâtului este degradat, pielea este deshidratată, casantă și prezintă pete de rugină datorate elementelor metalice adăugate. Căptușeala din zona gâtului este deterioarată.

Din același spectacol „Viforul” din 1909, pentru care se păstrează haina și vesta purtate de Petre Liciu, se mai păstrează încă și haina lungă purtată de Constantin I. Nottara, în rolul lui Luca Arbore. Haină cu 10 brandenburgi prinși în nasturi metalici, cu ornamente la mâneci și la poale și blăniță negru-maro. Mânecile se închid cu un bumb metalic mic. Gulerul rubașcă este ornamentat cu o pânză albă, încrețită sub formă de pliu la gât dublat în interior cu pânză din bumbac maro.

Stare de conservare: haina este în stare avansată de degradare. Prezintă pe toată suprafața sfâșieturi și multiple lacune de dimensiuni mici și medii datorate unui atac biologic din trecut. Blana decorativă este deshidratată și prezintă pierderi de material. De asemenea, pot fi observate intervenții anterioare de consolidare în zona gulerului. Elementele textile ornamentale sunt erodate și descusute. Nasturii sunt diferiți, unii deteriorați și probabil adăugați pe parcurs.

Costum purtat de Ion Manolescu în „Hamlet”, rol titular, format din: TUNICĂ neagră din mătase groasă în contextură. Are blăniţă naturală pe margini: manșetă, gât, poale.

Starea de conservare este parțial deteriorată. Principala degradare este reprezentată de cea a benzilor de blană. Blana este deshidratată, erodată pe zone extinse în special la guler. Pe spatele tunicii țesătura are o pată de dimensiuni medii. Câțiva dintre nasturii originali au fost înlocuiți.

PANTALONI  din catifea negru spre verde, trei sferturi, terminați cu o manșetă neagră.

Starea de conservare este parțial deteriorată; au o sfâșietură în partea din spate care a fost cusută la un moment dat și întărită pe față cu o fâșie de material adăugat. Se mai poate observa pe suprafața lor o lacună țesută întro intervenție anterioară. Căptușeala este pătată.

VESTĂ din rips de bumbac negru, căptuşită cu pânză albă, decoltată în spate prins cu șiret și prinsă în față cu opt nasturi metalici mici.

Starea de conservare este aproximativ bună. Pe suprafața vestei se pot observa câteva lacune de dimensiuni foarte mici. Un nasture este înlocuit fiind diferit de ceilalți.

Pantofi negri  din piele, cu talpă de talpă.

Starea de conservare este aproximativ bună. Pielea din care sunt realizați este ușor deshidratată.

CUREA de catifea cu aplicații argint, dublată cu catifea neagră şi pafta şi zale de argint.

Starea de conservare este parțial deteriorată. Cureaua are zone ușor erodate și lipsă câteva elemente metalice decorative. Costum a fost folosit în stagiunea 1925-1926 sau 1938- 1939; având o vechime de peste 80 de ani

În 1959, la TNB, are loc premiera spectacolului „Cidul”, în traducerea lui Șt. O. Iosif, în regia lui Mihai Berechet, care semnează și costumele, scenograf decor fiind Gheorghe Bedros. Pentru rolul Don Fernando, interpretat de George Storin, s-a păstrat costumul alcătuit din bluză de bumbac și pelerină de catifea roșie. Costumul ca întreg este propus pentru clasare și punere în valoare pentru expunere, iar pentru restaurare și conservare se propune doar bluza. Bluza, cu aplicaţii de dantelă neagră și pieptul căptușit cu vatelină, este ornamentată cu crenguțe din fir metalic auriu și are deschidere cu nasturi pe spate.

Starea de conservare este aproximativ bună: materialul textil al bluzei, inițial de culoare albă, este virat spre un ton mai închis, ușor gălbui. În zona gulerului se pot observa pete de dimensiuni mici și medii de culoare brună atât pe față cât și pe spate.

Rochie purtată de Constanța Demetriade în rolul Doameni Clara din „Vlaicu Vodă” de Al. Davila, în stagiunea 1916-1917. Premiera absolută a avut loc la Teatrul Național din București în 1902, în rolurile principale fiind Constantin Nottara (Vlaicu Vodă) și Agatha Bârsescu (Doamna Clara). Rochia este din mătase verde, cu mâneci lungi din voal de mătase simple și adăugate; restul rochiei este din mătase șantung; ornamentată cu broderie cu buchete de flori din fir metalic auriu (executate pe carton) și fixate manual pe mătase; are o dublură din bumbac.

Stare de conservare: degradată. Rochia se află într-o stare avansată de degradare. Pe întreaga suprafață se pot observa o serie de degradări multiple: decolorări, migrări de culori, fragilizări ale fibrei cu fracturări, intervenții anterioare de țesere cu ațe de nuanțe diferite pe zone destul de extinse. Elementele decorative nu au rămas nici ele neafectate, fibra din componența lor fiind erodată și fragilizată. Mânecile rochiei, din mătase naturală sunt puternic fragilizate, fibra este casantă și sfâșiată. În partea din față a rochiei există o pliere de material, probabil o ajustare dimensională care a dus la fragilizarea și sfâșierea fibrei.

Mantie purtată de George Calboreanu în spectacolul „Apus de soare”, rolul Ștefan cel Mare, cu premiera 21 decembrie 1973. Este o mantie din catifea groasă de culoare verde cu contexturi ornamentale florale executate cu mătase de culoare galbenă, motiv care se repetă pe toată suprafața. Este la baza gâtului, deschisă până jos, cu mâneci largi, ornamentată cu un guler foarte lat ce continuă deschiderea de la piept până la poale ornament din blană care continuă și pe mâneci. Ornamentul este din blană albă pe toată suprafața de blană din loc în loc apar puncte negre ce imită hermina. Este dublată cu pânză din bumbac violet.

Starea de conservare este deteriorată: culorile materialului textil sunt virate spre brun pe zone extinse și prezintă eroziunui. Pe margini se pot observa urme ale unor benzi de blană care în momentul de față lipsesc. Căptușeala este și ea virată cromatic, parțial oxidată, cu lacune de dimensiuni medii, descusută la mâneci și in zona gâtului.

Este un document original, cu valoare biografică, care datează din prima jumătate a secolului al XX-lea. A fost eliberat la data de 9 mai 1941 și poartă antetul Primăriei Orașului Târgoviște, Oficiul Stării Civile. Expunerea extrasului după certificatul de naștere este important în cadrul expoziției deoarece reprezintă punctul de pornire pentru trasarea parcursului vieții actorului Mihai Popescu (1909-1953) oferind date generale despre cadrul în care acesta s-a născut: data, locul.

Stare de conservare: suportul este fragilizat, oxidat, prezintă deformări prin pliere și eroziuni până la fracturare pe zonele pliate dar și marginal. În partea stângă pe margine există două zone de smulgere parțială a hârtiei de la o lipire de alt document. Marginile sunt erodate. Se poate ușor observa un halou de umiditate pe o treime din suprafața documentului.

Afișul propus iese în evidență prin calitatea vizuală excepțională și prin reducerea minimală a datelor, ceea ce îi conferă o anume particularitate. Nu sunt redate nume, date, ci doar imaginea etalon al unui Hamlet meditând la soarta trecătoare a omului, un Hamlet interpretat de George Vraca în viziunea regizorală a lui Soare Z. Soare. Premiera spectacolului a avut loc la 22 octombrie 1941, vechimea afișului fiind de aproximativ 78 de ani. Pentru marele actor George Vraca (1896, București – 1964, București), expoziția de față propune prin selecția de costume de scenă două ipostaze: în piesa „Din jale se întrupează Electra”, și în „Richard al III-lea”, ultimul său rol. Justificarea pentru includerea acestui afiș se leagă și de importanța pe care acest rol l-a avut în viața profesională a actorului George Vraca, dar și ca imaginea-mărturie a costumului purtat de Vraca în rolul Hamlet. Totodată, în expunere se regăsește un alt costum de scenă pentru același rol, de data această purtat de Ion Manolescu (1925), ceea ce invită la comparații.

Stare de conservare: suportul este oxidat mai ales în partea de jos, ușor brunizat pe verso, fragilizat, cu lacune de dimensiuni mici, cu deformări și fracturări cauzate de pliere. Prezintă depuneri slab aderente pe față și pe verso.

Afiș cu aspect de draft (unic prin aceasta), cu corecturi în creion roșu, posibil realizate imediat după momentul imprimării, ca și corectură, ori adăugate ulterior; are o vechime de peste 70 de ani. Pentru completarea unui cadru mai larg în jurul piesei „Din jale se întrupează Electra” de Eugene O’Neill, în traducerea criticului literar Petru Comarnescu, cu premiera la Teatrul Național din București la 22 noiembrie 1943, direcția de scenă Ion Șahighian, au fost alese pentru expunere o tunica purtată de George Vraca și afișul de la premieră.

Stare de conservare: suportul de hârtie este fragilizat, deformat cu lacune de dimensiuni mici și medii, cu deformări și fracturări cauzate de pliere. Prezintă depuneri slab aderente și aderente.

Este un document oficial, original, de la 1892, cu semnături ale unor personalită ți importante. În completarea biografiei actorului Petre Liciu (1871, Focșani – 1912, București), societar al Teatrului Național din București, apreciat ca unul dintre cei mai mari actori de comedie ai secolului trecut, se dorește a se expune diploma Conservatorului de Musica și Declamațiune din Bucuresci obținută în 1892. Aceasta este semnată de actorul și regizorul, profesorul Ștefan Vellescu (1838, Craiova – 1899, București) și de directorul Conservatorului, dirijorul și compozitorul român de origine germană, Eduard Wachmann (1836-1908, București).

Stare de conservare: ușoare deformări cauzate de pliere, fracturi de dimensiuni foarte mici. Depuneri slab aderente.

Albumul conține 20 de fotografii din timpul reprezentației piesei „Viforul”, parte a Trilogiei Moldovei de Barbu Ștefănescu Delavrancea, a cărei premieră a avut loc în 1909 pe scena Teatrului Național din București. De asemenea, pe copertă se găsește semnătura ștanțată a actorului Petre Liciu. Se dorește a se expune un astfel de obiect datorită valorii estetice a acestui tip de album, cât și pentru valoarea documentară a celor 20 de fotografii din timpul spectacolului.

Stare de conservare: coperta cu margini de piele prezintă mici eroziuni la colțuri, sfâșieturi ale pânzei pe canturi, sfâșieturi și lacune ale porțiunilor din piele, depuneri slab aderente și aderente, pete. Legătură slăbită, necesită intervenție. Fotografiile în stare de conservare corespunzătoare cu excepție pagina 9 (o mică lacună și intervenție anterioară).

Realizată înainte de 1912, fotografia surprinde un aspect din viața oamenilor de teatru și este relevantă pentru biografia actorului Petre Liciu.

Stare de conservare: Colțurile sunt ușor fragilizate, prezintă depuneri slab aderente și organice, o fractură de suport în partea superioară central și un halou cauzat de umiditate.

Afiș din 1925 pentru „Hamlet”, pus în scenă la Teatrul Național din Craiova, regia Victor D. Bumbești, cu Ion Manolescu în rol titular, care este responsabil și de traducere. Pe lângă valoarea istorică documentară, afișul poartă pe verso însemnarea manuscrisă a lui Ion Manolescu (1881, Breaza – 1959, București) din care reise ca în 1925 a jucat pentru prima oară rolul. Alegerea afișului este susținută de prezența unui alt afiș pentru aceeași piesă, în altă distribuție (vezi R2, nr. crt. 2), și de expunerea alături de costumul pe care Ion Manolescu l-a purtat.

Stare de conservare: suportul papetar este fragilizat marginal, cu plieri și lacune de mici dimensiuni. Și pe față și pe verso există depuneri slab aderente și aderente. Suportul auxiliar (baghetă din lemn) va fi îndepărtat.

Document original, scris de mână și semnat de Ion Manolescu, datat 1907. Documentul are valoare biografică atât prin datele pe care le oferă, cât și prin faptul că este scrisul autentic al actorului. După ce i-a fost refuzată categoric angajarea la Teatrul Național de către directorul Al. Davila, totuși, la insistențele doamnei Poenaru, doamna de onoare a Reginei Elisabeta, va fi angajat în 1907 cu un salariu de 150 lei pe lună.

Stare de conservare: suport fragilizat, cu deformări, fracturi și lacune marginale, prezintă o fractură pe orizontală aproape integrală, un halou cauzat de umiditate, depuneri slab aderente și aderente și pigmentări ireversibile cauzate de un atac biologic activ în trecut.

Reprezintă un document oficial al Teatrului Național din București din anul 1907, parțial tipărit și scris completat de mână, semnat de dramaturgul Alexandru Davila (1862, București – 1929, București), director al Teatrului Național între 1905- 1908 și 1912-1914. Este important atât pentru valoarea lui istorică, cât și pentru informațiile biografice cu privire la începutul carierei pe scena naționalului a tânărului Ion Manolescu. Se completează cu R9 – cererea de angajare.

Stare de conservare: suportul este extrem de fragilizat, cu fracturare parțială, cu pierdere de materie. În partea de sus este brunizat și prezită pigmentări ireversibile cauzate de un atac biologic din trecut. Se pot observa cu ușurință și halouri cauzate de umiditate de mici dimensiuni și depuneri aderente mai ales în partea dreaptă.

Document oficial pe suport papetar, tipărit și completat manual, cu semnătura Regelui Ferdinand care datează din 1923. Diploma are valoarea biografică pentru actorul George Storin (1883, București – 1968, București), pe numele adevărat Hagi Stoica. Îndemnat de o rudă să urmeze conservatorul, George Storin începe să studieze cu Petre Liciu care, văzând că are aptitudini, îl recomandă pentru a fi înscris direct în anul 2. După absolvirea conservatorului, în 1904, își face debutul la Teatrul Național în piesa „Stingerea” sub direcția lui Alexandru Davila. Realizează mari roluri pe scena naționalului bucureștean, devine coasociat al companiei Bulandra, joacă în două filme. Meritele sale sunt răsplătite cu diverse onoruri, în colecția muzeului găsindu-se cinci diplome – semnate de Carol, Ferdinand și Mihai I.

Stare de conservare: suport ușor fragilizat și deformat în zonele marginale, cu mici halouri cauzate de umiditate și ușoare pigmentări cauzate de atac biologic din trecut. Prezintă de asemenea depuneri slab aderente și aderente

Fotografie cu passe partout din carton, realizată înainte de 1909. Reprezintă imaginea actriței Maria Giurgea (1877, Bârlad – 1949, București) și dedicația acesteia, scris autentic. Despre Maria Giurgea știm că debutează la Teatrul Național în stagiunea 1896-1897 în rol de băiat și câțiva ani va avea asemenea roluri datorită staturii mici și aptitudinii de a-și modela glasul.

Stare de conservare: aproximativ bună; suportul din carton este fragilizat marginal, prezintă o tăietură (factor uman) în partea superioară aproape integral, depuneri biologice, depuneri slab aderente și aderente.

Înștiințare medalie Bene Merenti (text dactilografiat de Ministerul Instrucțiunii și al Cultelor, datat 1913, semnat de oficialități) și brevet (document oficial pe suport papetar, tipărit și completat manual, cu semnătura Regelui Carol al II-lea. Datat 8 martie 1913) prin care i se conferă Mariei Giurgea medalia Bene Merenti clasa I. Documentele au valoare biografică pentru actrița Maria Giurgea.

Stare de conservare: prezintă ușoare fragilizări și deformări marginale. Depuneri slab aderente și aderente.

Afiș cu o vechime de aproximativ 60 de ani, oferă date despre „Apus de soare” în regia Marietei Sadova, o piesă cu longevitate pe scena naționalului bucureștean, a cărei premieră a avut loc în 1958. În acest spectacol, George Calboreanu oferă o legendară interpretare în rolul Ștefan cel Mare.

Stare de conservare: suport fragilizat, deformat din cauza plierii și marginal. Se pot observa lacune de mici dimensiuni, depuneri slab aderente și aderente.

Document oficial, standard, din hârtie, tipărit, ștampilat și scris de mână, cu 15 file. Se cunosc puține date despre actorul Ion Sârbu, de aceea actul de identificare reprezintă un valoros obiect pentru biografia actorului. Documentul datează din 1942, când actorul avea vârsta de 55 de ani.

Stare de conservare: documentul este alcătuit din mai multe file cu suport deformat sau fragilizat pe unele zone, cu depuneri și lacune de mici dimensiuni. Filele au fost prinse anterior necorespunzător cu elemente metalice care necesită a fi îndepărtate.

Document oficial din 1927 (cu stema Regatului României), standard, din hârtie cu coperți din material textil plastifiat, tipărit, ștanțat și scris manual cu 14 file, cu valoare biografică pentru actrița Maria Filotti (n.1883 – d.1956).

Starea de conservare: relativ bună excepție face o filă care este sfâșiată orizontal integral. Prezintă de asemenea și depuneri slab aderente și aderente.

Fotografie cu passe partout (fixată pe suport de carton), realizată înainte de 1906 în atelierul Julietta din București, ce o reprezintă pe Maria Filotti cu dedicația actriței, scris autentic.

Stare de conservare: suportul prezintă colțuri fragilizate, margini franjurate parțial, câteva lacune de dimensiuni mici, depuneri slab aderente și aderente, depuneri biologice și mici zone erodate care ar necesita integrare cromatică.

Documente – manuscrise pe hârtie de caiet, scrise cu cerneală, din perioade diferite reprezintă două scrisori cu privire la obiecte de vestimentație de scenă care, prin bunăvoința actriței Eugenia Zaharia, au ajuns în colecția muzeului. Nu pentru toate obiectele din colecția muzeului se poate desluși în detaliu traseul prin care au ajuns în colecția și oamenii care au făcut acest fapt posibil. În cazul de față propunem două scrisori care înregistrează parcursul unor costume de scenă ce au aparținut Constanței Demetriade și soțului său, Aristide Demetriade. Prima scrisoare este scrisă de însăși Constanța Demetriade , în care îi propune actriței Eugenia Zaharia, achiziționarea costumelor de care cu greu se desparte împinsă de situația grea în care se află. Cea de-a doua scrisoare, semnată de Eugenia Zaharia și adresată scriitorului Zaharia Stancu, director al Teatrului Național București (în perioada 1946-1952 și 1959-1969), atestă donația celor două costume achiziționate către muzeu, în 1964.

Stare de conservare: suport papetar este extrem de fragil, prezintă: multiple fracturi, pete cauzate de umiditate cu migrarea pigmenților , pigmentări cauzate de atac biologic din trecut, solubilizări ale cernelii, depuneri slab aderente și aglomerări de depuneri pe unele zone

În fondul documentar din Colecția Muzeului TNB, se găsesc caiete de roluri de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, scrise de mână, unele chiar de către actori. Un astfel de exemplu îl reprezintă caietul manuscris pentru rolul Doamnei Clara din piesa „Vlaicu Vodă” de Alexandru Davila ce poartă semnătura marei tragediene Agatha Bârsescu. Premiera absolută a avut loc în 1902 pe scena naționalului bucureștean, rolurile principale revenind lui Constantin I. Nottara (Vlaicu Vodă) și Agathei Bârsescu (Doamna Clara). Deoarece Agatha Bârsescu era societară la Burgtheatre și oscila între Viena și București, rolul a fost preluat de Constanța Demetriade .

Stare de conservare: pe unele zone pot fi observate mici sfâșieturi, coaserea trebuie refăcută și are nevoie de un tampon neutru între copertă și filele de început și sfârșit.

Lucrarea de grafică, realizată de scenograful Mihai Tofan, redă aspectul exterior al Muzeului T.N.B din anii 1950, când, pentru un timp, a fost găzduit în câteva spații din pasajul Majestic. De asemenea, lucrarea poartă dedicația scenografului către George Franga, întemeietorul colecției Muzeul TNB.

Stare de conservare: este realizat pe o hârtie pliată în două, doar pe o parte a acesteia. Suportul este ușor fragilizat marginal, cu câteva sfâșieturi de dimensiuni mici și are depuneri slab aderente pe față și verso.