Despre Proiect

Informații

  • TITLU PROIECT:  EXPOZIȚIE INOVATIVĂ CU BUNURI RESTAURATE DIN COLECȚIA MUZEULUI TEATRULUI NAȚIONAL BUCUREȘTI

  • COD UNIC PROIECT: CALL01-21

  • DURATA PROIECT: 36 LUNI (4 luni activitatea proiectului a fost suspendată din cauza pandemiei)

  • PERIOADA DE IMPLEMENTARE: 1 Februarie 2020- 31 Martie 2023
  • LOCUL DE IMPLEMENTARE: TEATRUL NAȚIONAL ”I.L.CARAGIALE” DIN BUCUREȘTI

  • PROMOTOR PROIECT: TEATRUL NAȚIONAL ”I.L.CARAGIALE” DIN BUCUREȘTI

  • PARTENERI: Muzeul Național de Artă al României, Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti”, Muzeul Militar Național ”Regele Ferdinand I”, Biblioteca Națională a României

Bugetul Proiectului

  • FINANTARE TOTALA: 1.024.160,01 lei

  • FINANTARE NERAMBURSABILA DIN SEE: 525.436,01 lei

  • FINANTARE NERAMBURSABILA DIN BUGETUL NATIONAL: 92.724,00 lei

Descrierea Proiectului

Teatrul Național “I. L. Caragiale “ din București este, la nivel național, singura instituție publică de spectacole ce deține in patrimoniu o colecție impresionantă de bunuri culturale ce se constituie intr-o oglindire istorică a evoluției dramaturgiei și artei scenice românești. Incă din 10 septembrie 1942, a luat ființă Muzeul Teatrului Național, sub directoratul lui Liviu Rebreanu. De-a lungul timpului, colecțiile Muzeului, care reprezintă o adevarată memorie a teatrului românesc, au fost completate cu busturi și tablouri reprezentând pe cei mai importanți actori și oameni de teatru, create de cele mai reprezentative nume ale plasticii românești. Pe lângă lucrările de artă plastică colecțiile Muzeului cuprind și documente, artefacte și costume in care au jucat mari nume ale scenei românești, in unele dintre cele mai mari și importante spectacole din istoria teatrului nostru. După încheierea lucrărilor de reconstrucție a Teatrului Național, in 2015, Muzeului i-a fost rezervat și dedicat un spațiu de 650 m2 .

In prezent, Muzeul TNB, se află într-un amplu proces de reorganizare și reinventariere a colecțiilor pe care le deține.

Reorganizarea Muzeului se face pe principii moderne și potrivit rigorilor Legii patrimoniului, Muzeelor și Colecțiilor, a normelor privind inventarierea, restaurarea și clasarea bunurilor culturale mobile. Deschiderea acestuia către publicul larg, reprezintă o mare provocare pentru conducerea Teatrului. Deschiderea colecțiilor Muzeului va reprezenta finalizarea refuncționalizării instituției care devine, pe zi ce trece, un adevărat complex cultural deschis in permanență publicului. Proiectul nostru reprezintă un prim pas, semnificativ, spre renașterea Muzeului Teatrului, spre deschiderea acestuia către publicul larg. El înseamnă expertizarea, conservarea și restaurarea -impreună cu partenerii noștrii– a unui număr de 38 de bunuri culturale găzduite de Muzeu, printre care o rochie cu trenă ce a aparținut Reginei Maria, costume purtate de actori celebri ce au interpretat roluri de mare anvergură in piese istorice, manuscrise și alte obiecte.

Activitățile Proiectului

Nevoia indentificată de proiect

Proiectul răspunde nevoilor exprimate atât de către grupurile țintă (actorii și personalul tehnic și administrativ al Teatrului teatrologii, istoricii și criticii de teatru din București și din țară), cât și de către public, venind in intâmpinarea nevoii acestora de a cunoaște bunurile culturale deținute și expuse in cadrul Expozitiei inovative.

Obiective

Obiectiv general

  • Îmbunătățirea antreprenoriatului cultural și a managementului patrimoniului cultural prin punerea în valoare a unor bunuri culturale semnificative din cadrul acestuia într-un mod inovativ.

Obiective specifice

  • Organizarea unei Expoziții inovative cu bunuri culturale mobile restaurate.

  • Restaurarea unui număr de 38 bunuri culturale prin parteneriatul cu prestigioase instituții culturale.

  • Dezvoltarea de competențe/expertize la locul de muncă precum și crearea a 3 noi locuri de muncă, pentru o perioadă de 12 luni, în cadrul Muzeului TNB.

ala bala

Rezultate directe ale proiectului

  • 1 Expoziții inovative

  • 38 de bunuri culturale mobile restaurate

  • 3 locuri de muncă la Muzeul TNB

Beneficiari

Beneficiari direcți

  • specialiști din cadrul Muzeului Teatrului, membri ai echipei de Proiect, care, prin intermediul partenerilor Proiectului vor beneficia de educație nonformală de tip job shadowing, mentoring, participând la toate fazele lucrărilor de conservare și restaurare a bunurilor culturale, precum și de organizarea Expoziției cu aceste bunuri.

  • trei persoane specializate în activități muzeale care vor fi angajate pe termen de douăsprezece luni și care se vor forma în activitatea directă a Muzeului TNB și în cea de organizare a Expoziției.

  • specialiștii din cadrul Teatrului ce au fost implicați in conceperea și redactarea aplicației de Proiect și care vor participa la implementarea lui pentru asigurarea derularii corecte și la timp a operațiunilor financiare aferente.

Beneficiari finali/indirecți

  • specialiștii din cadrul Muzeului Teatrului, membri ai echipei de Proiect, care, prin intermediul partenerilor Proiectului vor beneficia de educație nonformală, de tip job shadowing, mentoring etc, participând la toate fazele lucrărilor de conservare și restaurare a bunurilor culturale, precum și de organizarea Expozitiei cu aceste bunuri.

  • actorii, teatrologii, istoricii și criticii de teatru din București și din țară, interesați în cunoașterea și studierea colecțiilor Muzeului.

  • studenții universitățiilor de Artă Teatrală și Cinematografică.

  • cetățeni din București și din țară care participă, intr-un număr din ce in ce mai mare la spectacolele Teatrului, precum și la tururile ghidate pentru vizitarea acestuia, ce au loc în fiecare zi de luni, publicul spectator și vizitator al Teatrului Național va avea posibilitatea să adauge noi cunoștințe despre istoria și patrimoniul cultural al Teatrului și al țării și de prestigioasa istorie a teatrului român.

Conform raportului managerului pe 2018, inaintat Ministrului Culturii și Identității Naționale, Teatrul Național a avut in 2019, peste 600 000 de spectator (din București și din țară).

Pe de altă parte, rezultatele unui studiu de piață realizat pe baza unui chestionar publicat on-line de TNB pe website-ul propriu în 2019 relevă faptul că în rândul populației din București, în vârstă de 18-64 ani, publicul TNB reprezintă aproximativ 45% și a mers cel puțin o dată la un eveniment organizat de TNB. (spectacole de teatru, expoziții, alte evenimente). Peste jumătate din publicul TNB a auzit și/sau a participat la Programul Parateatral al TNB(din care fac parte expozițiile din foaierele TNB), iar 9 din 10 (86%) dintre aceștia au o părere foarte bună despre aceste programe.

Echipa de management a proiectului

  • MANAGER PROIECT: Marius Bodochi – Director Artistic al TNB

  • ADMINISTRATOR: Dan Stoichițescu – Director Administrativ al TNB
  • RESPONSABIL FINANCIAR: Carmina Alexiu – Contabil Șef TNB
  • RESPONSABIL AUDIT: Adina Terecoasă – TNB
  • CURATOR: Mihaela Verman – Muzeograf Muzeu TNB
  • RESPONSABIL COMUNICARE: Anca Constantin van der Zee – Șef Serviciu Marketing și Relații Publice al TNB

www.eeagrants.org

www.ro-cultura.ro

Proiect finantat prin Granturile SEE 2014-2021
in cadrul Programului RO-CULTURA

www.eeagrants.org

www.ro-cultura.ro

Proiect finanțat prin Granturile SEE 2014-2021
în cadrul Programului RO-CULTURA