Muzeul Teatrului Naţional a luat fiinţă la data de 10 septembrie 1942, într-o încăpere de la intrarea principală a Direcţiei Teatrului Naţional, situată pe strada 23 Decembrie nr.3 (azi, strada Ion Câmpineanu).

Cel căruia i se datorează înfiinţarea Muzeului TNB a fost George Franga (actor, apoi ajutor de bibliotecar al Teatrului Naţional).

Cu toată pasiunea ce-l anima, nici George Franga nu ar fi realizat această „bijuterie” a memoriei teatrului românesc fără acordul lui Liviu Rebreanu, directorul general al Teatrului Național, la acea vreme. În 1921, Teatrul Național a achiziționat, la inițiativa lui Victor Eftimiu – directorul teatrului, o serie de busturi şi tablouri reprezentândui-i pe cei mai importanți actori români și oameni de teatru, create de nume importante ale artei plastice româneşti.

Colecția s-a îmbogățit, de-a lungul timpului, cu noi semnături ale unor artiști remarcabili : sculptorii Dimitrie Paciurea, Corneliu Medrea, Oscar Spaethe. De asemenea, au fost achiziționate și comandate spre execuție, începând cu anul 1921, tablouri care să înfățișeze portretele celor mai importanți actori români, surprinși în diferite roluri. Printre autorii tablourilor întâlnim numele unor renumiți pictori ca: Ștefan Luchian, Iosif Iser, H.M. Maxy, Camil Ressu, Jean Al. Steriadi , I. Teodorescu- Sion, Magdalena Rădulescu, Nina Arbore, Al. Ciucurencu, Cecilia Cutzescu-Storck, Lucian Grigorescu, Sava Henția, Costin Petrescu şi alţii.

Documentele pe care le deține muzeul: obiecte/artefacte care au aparţinut oamenilor de teatru, dar și costume ‒ reprezintă memoria vie a istoriei teatrului românesc.

În urma incendiului din 1978, atât documentele, cât şi tablourile au fost grav afectate de foc şi apă. Nici atunci nu a fost găsit un spaţiu pentru depozitarea şi expunerea colecţiilor de artă plastică, documentelor şi artefactelor. Demersurile lui George Franga au rămas fără rezolvare.

In anul 2015, din cauza lucrărilor de șantier, multe dintre artefactele depozitate in spațiile viitorului muzeu au suferit consecințele unei inundații.

In prezent, muzeul Teatrului Naţional din Bucureşti se află într-un amplu proces de reorganizare și reinventariere a colecţiilor pe care le deţine.

Au fost inventariate circa 80% dintre artefacte si peste 90% dintre tablourile existente.

Ca urmare a inventarierii, activitate ce se apropie de finalizare, a rezultat urmatoarea situație a bunurilor care ar putea aparține patrimoniului cultural național mobil:

  • 227 lucrari de pictură,
  • 213 sculpturi,
  • 500 lucrări de grafică,
  • 157 de costume și accesorii,
  • 390 de decorații și medalii,
  • 150 obiecte personale ale actorilor.

De asemenea, „Colecția Radu Beligan” conține peste 80 de bunuri, iar în depozitele muzeului se mai află numeroase afișe și fotografii, precum și alte tipărituri care vor intra in fondul Bibliotecii Teatrului Național.

Muzeul TNB se află în cadrul Direcției Artistice a TNB, Director Artistic – Marius Bodochi.

Intrarea și laboratorul Muzeului TNB

Expoziție inovativă cu bunuri culturale restaurate la Muzeul TNB

Imagini de la Vernisajul expoziției ”Regina Maria la teatru”, 27 martie 2023

Pregătiri pentru organizarea expoziției, la Muzeul TNB, martie 2023

www.eeagrants.org

www.ro-cultura.ro

Proiect finantat prin Granturile SEE 2014-2021
in cadrul Programului RO-CULTURA

www.eeagrants.org

www.ro-cultura.ro

Proiect finanțat prin Granturile SEE 2014-2021
în cadrul Programului RO-CULTURA